[PDF] Noua geografie economic? ?i politica regional? a României

View - Download Noua geografie economic? ?i politica regional? a României

Previous PDF

Next PDF

Noua geografie economicĄ i politica regionalĄ a României

Raluca Irina CLIPA

Universitatea "Gh. Zane", Iai

raluclipa@yahoo.com

Ion POHOAğĂ

Universitatea "Al.I. Cuza", Iai

ionpohoata@yahoo.com

Flavian CLIPA

Universitatea "Gh. Zane", Iai

flaclipa@yahoo.com Rezumat. Scopul lucrării este de a surprinde, utilizând analiza logică i modelarea grafică, implicaĠiile noii geografii economice (NGE) în planul politicii regionale din România, dorind să răspundă la întrebarea dacă NGE i economiile de aglomerare trebuie să constituie preocup

ări

pentru factorii de decizie din Ġara noastră. Analiza modelului macroeconomic bazat pe interdependenĠele dintre inegalităĠile regionale, aglomerări i creterea economică arată că, în cazul economilor cu structură regională duală centru-periferie, pot fi ocolite efectele politicii de coeziune, prin faptul că aglomerarea din centru va genera o rată mai mare de cretere la nivel naĠional, dar cu preĠul amplificării disparităĠilor regionale. O soluĠie pentru atenuarea acestui efect pervers pentru România o constituie politica de promovare a inovării i cunoaterii, prin dezvoltarea sistemelor regionale de inovare. Cuvinte-cheie: noua geografie economică; politica regională; economii de aglomerare; externalităĠi de aglomerare; sistem regional de inovare.

Coduri JEL: R10, R12, R58.

Coduri REL: 16D, 16H.

Economie teoretică i aplicată

Volumul XIX (2012), No. 8(573), pp. 3-16

Raluca Irina Clipa, Ion PohoaġĄ, Flavian Clipa 4

1. Introducere

Dezvoltarea României este caracterizată de disparităĠi la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, generate de distribuĠia inegală a resurselor naturale i de capital uman, de diferenĠele economice, sociale, politice i demografice, dar i de modul în care acestea interacĠionează teritorial, pe fondul evoluĠiilor istorice ale acestor regiuni. Diminuarea decalajelor economice reprezintă una dintre cele mai complexe i dificile sarcini ale politicii regionale. Alocarea fondurilor structurale pentru dezvoltare nu a reuit până în prezent să rezolve această problemă. Aceasta înseamnă că atragerea i folosirea fondurilor structurale constituie o condiĠie necesară, dar nu i suficientă pentru dezvoltarea economică a regiunilor periferice. ExistenĠa unei structuri centru-periferie între regiunile unei anumite Ġări poate genera o distorsiune a efectelor unei politici de coeziune, prin faptul că aglomerarea din centru va genera o rată mai mare de cretere la nivel naĠional, dar cu preĠul amplificării disparităĠilor regionale. O soluĠie pentru atenuarea acestui efect pervers pentru România este alocarea fondurilor structurale acolo unde se poate crea un efect de antrenare la nivel regional. Primele capitole ale lucrării sunt consacrate problematicii noii geografii economice (NGE), analizând evoluĠia sa din punct de vedere teoretic i cadrul său conceptual i instrumental. NGE trebuie să ne ofere explicaĠii la întrebarea de ce activităĠile economice i indivizii se localizează într-un loc i nu în altul. ExistenĠa anumitor factori, precum un bazin de forĠă de muncă calificată, furnizori specializaĠi i spillover-uri de cunotinĠe (trinitatea marshalliană a surselor aglomerărilor), dar i oportunităĠile pe care le generează activităĠile economice deja existente sau o piaĠă largă de desfacere, caracteristicile antreprenoriale sau apartenenĠa culturală a indivizilor, contribuie cu toĠii la decizia de localizare. Deoarece geografia este un factor crucial în dezvoltare, ea generează fără îndoială puternice repercusiuni politice, demne de luat în considerare, pe care încercăm să le surprindem în partea finală a studiului. Prin aceasta dorim să răspundem scopului lucrării de faĠă: surprinderea implicaĠiilor pe care NGE le are pentru politica regională din România, utilizând ca metodologie de cercetare analiza logică i modelarea grafică. Noua geografie economică i politica regională a României 5

2. Evoluġia teoriilor privind noua geografie economicĄ

Un curent major în literatura economiei spaĠiale se datorează lucrărilor lui P. Krugman care, începând din 1990, s-a orientat către geografia economică i mai ales către problemele localizării, contribuĠia sa în acest domeniu reprezentând piatra de temelie a noii geografii economice. Curentul de gândire în domeniul economiei aglomerărilor generat de teoria sa s-a dezvoltat exponenĠial în anii 1990, culminând cu lucrarea lui Fujita, Krugman i Venables, "The Spatial Economy: Cities, Regions, and International Trade",

apărută în 1999. Ulterior, literatura domeniului s-a îmbogăĠit prin contribuĠiile

aduse de Baldwin, Forslid, Martin, Ottaviano i Robert-Nicoud (2003), Fujita i Thisse (2003), dar i de alĠi cercetători care au căutat să răspundă unor aspecte pragmatice din economia reală contemporană precum: globalizarea, integrarea, reunificarea Germaniei, aglomerarea urbană, fundamentarea politicilor comerciale etc. Cercetările recente (Behrens, Robert-Nicoud, 2011) atrag atenĠia asupra faptului că este puĠin probabil ca progresele obĠinute în interiorul "cămăii de forĠă" a cadrului originar al lui Krugman să genereze perspective noi de dezvoltare a domeniului. Există, totui, posibilităĠi mari de a se iei în afara cadrului stabilit i a se extinde abordările NGE în direcĠii care s-au bucurat de puĠină atenĠie până în prezent. Eterogenitatea, oraele, transportul, politica publică sunt căi pe care NGE trebuie i poate să facă progrese. Viitorul NGE e prefigurabil, aa cum am precizat într-o lucrare anterioară (Clipa et al., 2011), prin lărgirea cadrului teoretic, dezvoltarea cercetărilor empirice i analiza implicaĠiilor sociale i politice. Ca un corolar al acestor trei direcĠii, Fujita i Krugman (2004) apreciază că avem nevoie de elaborarea unor modele cantitative teoretice care să ne permită efectuarea de exerciĠii de simulare reală. În anumite domenii economice (finanĠe publice i comerĠ internaĠional) asemenea modele joacă un rol important ca instrumente analitice. Modelarea ar reprezenta, astfel, un pas major în considerarea geografiei economice teoretice ca o disciplină predictivă real

ă, capabilă să evalueze

impactul ocurilor ipotetice asupra structurii spaĠiale a economiei. Legat de dezvoltările teoretice, dacă timp de două decenii NGE s-a focalizat pe macro-eterogenitatea locaĠiilor, arătând modul în care acest lucru poate fi generat în mod endogen de deciziile la nivel microeconomic ale indivizilor identici i firmelor similare, specialitii (Ottaviano, 2011) arată că cercetarea viitoare ar trebui să analizeze mai profund microeterogenitatea indivizilor i firmelor, făcând lumină asupra modului în care interacĠiunile Raluca Irina Clipa, Ion PohoaġĄ, Flavian Clipa 6 dintre cele două niveluri de eterogenitate afectează existenĠa i intensitatea economiilor de aglomerare. Trecerea la pasul următor - cercetarea empirică - poate fi făcută cu succes numai după introducerea în modelele cu care operează NGE a tuturor forĠelor centripete (legăturile, piaĠa, difuzia cunotinĠelor) i centrifuge (factorii imobili, chiriile/navetismul, congestionarea) i analiza modului în care predicĠiile din aceste modele depind de importanĠa relativă a acestor forĠe. Numai după efectuarea unei asemenea explorări vom fi în măsură să interpretăm rezultatele din cercetările empirice i să analizăm implicaĠiile pentru politica economică i socială. Dei este dificil să se treacă de la modele teoretice, analitice, la modele fundamentate empiric, destinate evaluării politicilor publice, scopul trebuie să rămână acesta: dezvoltarea palierului normativ al noii geografii economice.

3. Cadrul conceptual i instrumental al NGE

Noua geografie economică este privită ca o sinteză a teoriei polarizării, pe de o parte, i a teoriei neoclasice a amplasării, pe de altă parte, adoptând concepĠiile din prima teorie i utilizând un set formalizat de instrumente din a doua. Teoria neoclasică a amplasării se bazează pe o tendinĠă inerentă a sistemului economic de piaĠă către un echilibru spaĠial. În cazul în care condiĠiile unui cadru rezonabil sunt înregistrate de politica economică, regiunile converg. În schimb, teoria polarizării presupune un proces de întărire a concentrării i dezechilibrelor spaĠiale. În timp ce în teoria neoclasică orice abatere de la echilibru declanează forĠe contrare care reinstaurează echilibrul sistemului, în teoria polarizării apare un proces circular cumulativ care se bazează pe legături de feedback, ce distanĠează tot mai mult sistemul de la echilibru. Aceste din urmă aspecte sunt plauzibile în teoria polariză rii, dar vor suferi dintr-o formalizare a lor neadecvată prin raportarea la teoria neoclasică. În teoria neoclasică sunt formalizate modele autoreĠinute i testabile empiric, în timp ce în teoria polarizării întâlnim mai ales argumente plauzibile sau formulări vagi. Această deficienĠă este înlăturată de noua geografie economică.

Termeni cheie

ContribuĠiile teoretice majore au permis cercetătorilor NGE, după cum precizează Fujita i Krugman (2004), să opereze cu câĠiva termeni-cheie: modelul echilibrului general al unei economii spaĠiale, care se deosebete de abordarea derivată din teoria tradiĠională a locaĠiei i geografia economică; Noua geografie economică i politica regională a României 7 randamentele crescătoare sau indivizibilităĠile la nivelul producătorului individual, care ne spun că este esenĠial ca economia să nu degenereze într-un "capitalism de curte" (în care fiecare gospodărie produce pentru consumul personal); concurenĠa imperfectă, ca urmare a randamentelor crescătoare; costurile de transport, ceea ce face ca locaĠia să conteze; schimbarea localizării factorilor de producĠie i a consumatorilor, care este o condiĠie prealabilă a aglomerării. Cauzele aglomerării; două forĠe de aglomerare i una de dispersie Una dintre preocupările majore în modelele noii geografii economice a fost i este legată de obĠinerea echilibrului pe termen scurt i pe termen lung. În afară de echilibrul tuturor pieĠelor i a unor condiĠii stabilite suplimentar în funcĠie de model (de exemplu, în modelul centru-periferie cu legături verticale (Krugman, Veanable, 1995), numărul de firme active din regiunile nord i sud este exogen pe termen scurt i endogen pe termen lung), putem defini aceste echilibre ca rezultat a două forĠe de aglomerare i al uneia de dispersie. Aglomerarea se manifestă atunci când concentrarea spaĠială a uneia sau mai multor activităĠi economice determină creterea în dimensiuni a pieĠei i, prin aceasta, o nouă concentrare spaĠială a industriilor, în timp ce dispersia favorizează disiparea activităĠilor economice în cadrul unui spaĠiu economic dat. Aglomerarea, care înseamnă concentrare, i dispersia, care înseamnă anticoncentrare, operează simultan, determinând distribuĠia geografică a activităĠii economice. Dimensiunea aglomerării este dictată, pe de o parte, de mărimea cererii, care la rândul ei este determinată de dimensiunea pieĠei i de puterea de cumpărare a consumatorilor, iar, pe de altă parte, de eficienĠa utilizării factorilor de producĠie, care se reflectă în costul mediu total al produsului. Mărimea cererii, dependentă de dimensiunea pieĠei, reprezintă un stimulent pentru firmele sau ramurile industriale care doresc să-i micoreze costul tranzacĠiilor exploatând apropierea de piaĠa de desfacere, de furnizori, dar i economiile de scară generate de dimensiunea pieĠei. Intrate pe o piaĠă de mari dimensiuni, aceste firme vor stimula activitatea pe această piaĠă, prin aprovizionări de la furnizori locali, angajare de forĠă de muncă locală, aspecte care se vor reflecta în creterea veniturilor, a cererii agregate i implicit a concentrării în acea locaĠie. Opuse concentrării, forĠa de dispersie favorizează împrătierea geografică a activităĠii economice i provine din intensitatea concurenĠei locale. De exemplu, atunci când o firmă migrează din sud în nord, ea intensifică concurenĠa i, prin urmare, obligă firmele din nord să migreze către sud. Raluca Irina Clipa, Ion PohoaġĄ, Flavian Clipa 8 Această forĠă este prezentă în toate modelele NGE. Alături de aceasta, unele modele operează i cu alĠi factori de dispersie, de exemplu preĠul pământului sau navetismul.

Modelul centru-periferie

Modelul centru-periferie introdus de Krugman (1991) furnizează cadrul de bază pentru noua geografie economică, cadru care ilustrează modul în care interacĠiunile dintre randamentele crescătoare în raport cu nivelul firmei, costurile de transport i mobilitatea factorilor pot determina apariĠia i modificarea structurii economiei spaĠiale. În model există două regiuni (centru i periferie), două sectoare de producĠie (agricol i industrial) i două tipuri de factori muncă (muncitori calificaĠi, industriali i lucrători agricoli), fiind numit de autori "modelul 2 x 2 x 2 centru-periferie" (Fujita, Krugman, 2004). Sectorul industrial produce o varietate de bunuri diferenĠiate orizontal, fiecare varietate fiind produsă de o firmă individuală ce beneficiază de economii de scală, utilizând muncitorii ca unic input. Muncitorii se bucură de mobilitate deplină între regiuni, în timp ce agricultorii sunt imobili, distribuiĠ i egal între cele două regiuni. Bunurile agricole sunt comercializate fără costuri între cele două regiuni, în timp ce schimbul interregional de bunuri industriale implică costuri pozitive de transport, de tip "iceberg". Modelul operează cu trei parametri fundamentali, respectiv: ponderea cheltuielilor cu bunurile industriale; intensitatea preferinĠei pentru varietate în bunurile industriale; costurile comerciale sau de transport între regiuni. Dacă se realizează simulări cu diferite costuri de transport, se observă modificări fundamentale ale modelului, în sensul înregistrării echilibrului i al stabilităĠii sistemului.

Cauzalitatea circulară

În modelul centru-periferie, imobilitatea agricultorilor constituie o forĠă centrifugă, prin faptul că acetia consumă ambele tipuri de produse. ForĠa centripetă este mai complexă, implicând o cauzalitate circulară. În primul rând, dacă un număr mare de firme se localizează într-o regiune, se produce aici un mare număr de varietăĠi de bunuri. Apoi, muncitorii, care sunt i consumatori în acea regiune, au un acces sporit la un număr mai mare de varietăĠi în comparaĠie cu cei din cealaltă regiune. Astfel, muncitorii din prima regiune obĠin un venit mai mare, determinând i pe al

Ġi lucrători să migreze în

zona respectivă. În al doilea rând, creterea numărului de muncitori (consumatori) creează o piaĠă mai mare decât în cealaltă regiune. Aceasta se Noua geografie economică i politica regională a României 9 explică prin faptul că, datorită economiilor de scară, apare tendinĠa de

concentrare a fiecărei varietăĠi într-o singură regiune. În plus, este mai profitabil

să se producă în regiunea cu piaĠa mai mare i să expedieze produsele cerute în cealaltă. Aceasta determină disponibilitatea a i mai multor varietăĠi de bunuri

diferenĠiate în prima regiune. În concluzie, forĠa centripetă este generată printr-o

cauzalitate circulară a legăturilor de înaintare, determinate de dorinĠa lucrătorilor de a fi aproape de producătorii bunurilor de consum i a legăturilor de întoarcere, explicate prin tentaĠia producătorilor de a se concentra în regiunile unde piaĠa este mai mare (Fujita, Krugman, 2004).

Echilibrul simetric

Dacă legăturile de înaintare i de întoarcere sunt suficient de puternice pentru a învinge forĠa centrifugă generată de agricultorii imobili, economia va ajunge la o structură centru-periferie în care toĠi producătorii industriali sunt concentraĠ i într-o singură regiune. Cu alte cuvinte, la valori reduse ale libertăĠii comerciale se înregistrează un echilibru simetric, în timp ce la un nivel mai ridicat al libertăĠii comerciale, aglomerarea devine mai puternică i, pe cale de consecinĠă, modelul înregistrează o aglomerare totală. Krugman (1991) a fost capabil să stabilească condiĠiile în care structura centru-periferie devine instabilă local i a definit acel nivel ca "punct de admitere" (susĠinere, înregistrare, eng. sustain point). Punctul în care stabilitatea locală întrerupe simetria a fost definit ca "punct de întrerupere" (eng. break point) i a fost studiat îndeaproape de Puga (1999). Contrar modelului H-O-S, în care factorii au un stimul în a migra într-o origine care tinde să egalizeze ofertele relative ale factorilor, modelele NGE sunt asimetrice endogen: o diminuare progresivă a costurilor comerciale între două regiuni iniĠial simetrice determină i sfâresc asimetric regional. Această proprietate de "bang-bang" a fost definită de Ottaviano i Thisse (2004). Faptul că echilibrele multiple stabile există într-un anumit cadru al parametrilor determină ca modelul să aibă o direcĠie dependentă. Reciproc, un oc temporar care modifică echilibrul modelului nu ar necesita, implicit, o reîntoarcere la echilibrul ini Ġial. Această proprietate a aspectelor istorice este de mare importanĠă în implicaĠiile politice ale modelării în NEG. Toate rezultatele anterioare se menĠin sub prezumĠia că regiunile sunt simetrice intrinsec. În realitate, rareori regiunile pot fi presupuse a avea exact aceleai înzestrări sau bariere comerciale. Aceasta se justifică cu atât mai mult cu cât atenĠia în studiul sistemelor complexe nu mai este concentrată în jurul stării de echilibru, ci în studiul dezechilibrelor, a punctelor critice, a bifurcaĠiilor potenĠial posibile. Raluca Irina Clipa, Ion PohoaġĄ, Flavian Clipa 10

4. Economiile de aglomerare i localizarea

În contextul geografiei economice, aglomerarea se referă la concentrarea în spaĠiu a unor entităĠi sau procesul de creare a unei formaĠiuni aglomerate. Există două cauze principale ale formării aglomerărilor economice. Prima Ġine de înzestrările fiecărei regiuni, ce nu comportă modificări, cum sunt clima, poziĠia geografică, apropierea de căile de transport etc., în timp ce a doua se referă la factorii care influenĠează decizia de localizare într-o anumită zonă. Legat de această din urmă cauză, firmele i indivizii tind să se localizeze acolo unde există un bazin de forĠă de muncă, furnizori specializaĠi i spillover-uri de cunotinĠe (trinitatea marshalliană a surselor aglomerărilor), dar i datorită oportunităĠilor pe care le generează activităĠile economice deja existente sau o piaĠă larg ă de desfacere, caracteristicilor antreprenoriale sau apartenenĠei culturale a indivizilor, specifice zonei. Contrar teoriei neoclasice a creterii economice, conform căreia economiile caracterizate prin trăsături structurale similare tind să cunoască o convergenĠă a veniturilor, noua geografie economică (Krugman, 1991) oferă o serie de justificări ale absenĠei convergenĠei. Una dintre acestea se referă la ipoteza neoclasică a randamentelor de scară constante, conform căreia o regiune de două ori mai înzestrată cu factori de producĠie va produce de două ori mai mult. În realitate, producătorii înregistrează costuri fixe i randamente

crescătoare de scară, ceea ce îi determină să se localizeze în apropierea pieĠelor

mari de desfacere, pentru a beneficia de economii de scară i costuri reduse de transport. În ceea ce privete piaĠa muncii, lucrătorii sunt atrai de zonele cu productivitate ridicată, unde salariile sunt mai mari, ceea ce conduce la creterea nivelului ocupării i al productivităĠii.

Această tendin

Ġă de concentrare a activităĠilor economice în zonele deja aglomerate (centru), pe baza forĠelor centripete (legăturile, piaĠa, difuzia cunotinĠelor), este pusă în balanĠă cu tendinĠa contrarie, bazată pe forĠele centrifuge (factorii imobili, chiriile/navetismul, congestionarea), de delocalizare a activităĠii economice spre periferie. Aglomerarea activităĠilor într-o regiune constituie premisa creterii economice în acea regiune, atrăgând factori de producĠie i sporind i mai mult aglomerarea. ExplicaĠia decurge din faptul că, dacă aglomerarea se traduce în creterea productivităĠii, atunci aceasta poate duce la creterea salariilor, veniturilor i nivelului de trai. ConsecinĠa imediată asupra comportamentului indivizilor este dorinĠa lor de a se muta pentru a profita de standardele de viaĠă mai ridicate din locaĠiile cu productivitate mai mare. Implicit, are loc intensificarea volumului activităĠilor economice din zonele cu productivitate sporită iar acest lucru, la rândul său, prin intermediul Noua geografie economică i politica regională a României 11 economiilor de aglomerare, duce la o cretere suplimentară a productivităĠii, atrăgând astfel creterea în continuare a densităĠii populaĠiei prin migraĠie. Astfel, în interiorul unei Ġări, decalajele zonale de productivitate i deci de dezvoltare economică se adâncesc prin mutarea populaĠiei din locaĠiile cu niveluri inferioare de productivitate în cele cu niveluri ridicate ale acestui indicator. Din fericire însă, acest proces de relocare a forĠei de muncă i activităĠilor economice nu poate dura la nesfârit, creterea chiriilor sau a preĠului locuinĠelor fiind unul din factorii de reducere a amplasării în regiunea aglomerată. În plus, deciziile de localizare produc efecte externe pentru alĠi indivizi, fie ele negative sau pozitive. De exemplu, atunci când decidem să locuim i să lucrăm în zone cu productivitate ridicată, putem contribui la congestionarea traficului i la creterea emisiilor de gaze, deci a poluării, efect perceput în mod negativ de către ceilalĠi locuitori, sau putem facilita altor firme sau indivizi beneficierea de rezultatele cercetării-dezvoltării noastre, fără o contraprestaĠie pentru acest beneficiu. Aceste externalit

ăĠi de aglomerare ar trebui să fie luate

în considerare de factorul politic atunci când elaborează politica spaĠială.

Însă, pentru ca externalităĠile să constituie o clară justificare de intervenĠie

directă prin politici spaĠiale, prin redistribuirea activităĠilor din zonele cu productivitate ridicată în cele cu productivitate scăzută, am avea nevoie să cunoatem cum aceste externalităĠi pozitive i negative se echilibrează în practică. Din păcate, dovezile în ceea ce privete dominanĠa externalităĠilor pozitive sau a celor negative sunt departe de a fi concludente (MIER, p. 31). În plus, în deciziile de localizare a indivizilor i activităĠilor economice contează beneficiile nete, obĠinute scăzând din productivitate costurile de compensare. Aceasta deoarece productivitatea ridicată într-o anumită zonă tinde să fie compensată de costurile ridicate de trai i de producĠie, iar diferenĠele de productivitate se dovedesc un argument insuficient pentru schimbarea zonei.

5. Implicaġiile pentru politica regional

Ą a României

O analiză extrem de utilă în elaborarea politicii spaĠiale în România este modelul macroeconomic ce ia în considerare interdependenĠele dintre inegalităĠile regionale, aglomerări i creterea economică (Pelkmans, 2001, Socol, Socol, 2006, p. 65), model bazat pe teoriile privind creterea economică endogenă i geografia economică. Modelul lucrează cu următoarele ipoteze: 1. două regiuni, centru (C) i periferie (P); 2. indicele aglomerării (A), fiind un indice al concentrării activităĠii, calculat ca raport între numărul de firme din C i numărul total de Raluca Irina Clipa, Ion PohoaġĄ, Flavian Clipa 12 firme; 3. indicele inegalităĠii (R), măsurat ca raport între venitul pe locuitor din C i cel din P; 4. efectul geografic (forĠă centripetă) (dreapta AA din figura 1), relaĠia dintre gradul de aglomerare (A) i nivelul disparităĠilor regionale de venit (R) fiind pozitivă, deoarece cu cât inegalităĠile regionale sunt mai mari, cu atât firmele au interesul să se localizeze în C; 5. relaĠia de cretere (curba SS), exprimând faptul că aglomerarea activităĠilor generează externalităĠi tehnologice, care reduc costul inovării i determină o rată de cretere economică (s) superioară la nivel naĠional; 6. efectul de concurenĠă (forĠă centrifugă) (curba RR), prezenĠa unei concurenĠe puternice determinând reducerea profiturilor în C, existând astfel o relaĠie negativă între R i A. Cu ajutorul figurii 1 putem analiza impactul costurilor de tranzacĠie asupra aglomerărilor. Echilibrul iniĠial este reprezentat de punctele C i D. Dacă se reduc costurile de tranzacĠie între regiuni, atunci aglomerarea va crete (deplasarea dreptei AA în AA

1), ceea ce determină o rată de cretere mai mare

(s

1) i o inegalitate a veniturilor mai redusă (R1), C1 i D1 fiind noile puncte de

echilibru. Pe de altă parte, dacă se reduc costurile de tranzacĠie în interiorul regiunii sărace, atunci aglomerarea se va reduce în centru (deplasarea dreptei

AA în AA

2). Deplasarea firmelor către P reduce rata de inovare i mărete

veniturile în C, accentuându-se inegalităĠile interregionale. Echilibrul se restabilete în punctele C2 i D

2. Sub aspectul măsurilor de politică regională,

quotesdbs_dbs1.pdfusesText_1

[PDF] geografie politica definitie

[PDF] géographie 2nde sociétés et développement durable corrigé

[PDF] géographie 3ème segpa

[PDF] géographie du congo brazzaville

[PDF] geographie du senegal cm2

[PDF] géographie du tourisme pdf

[PDF] géographie économique cours pdf

[PDF] géographie économique livre pdf

[PDF] géographie générale de l afrique pdf

[PDF] geographie physique de lafrique

[PDF] géographie physique du togo

[PDF] géographie relief niger

[PDF] geographie segpa

[PDF] géographie segpa 4ème

[PDF] géographie segpa 5ème